Norii apar şi roşul curge-n ape adânci,
Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ...
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!
Minte-mă din nou, spune-mi că exişti,
Cere-mi să îţi dau tot ce-am clădit!
Zece sunt uitate, zece-am inventat,
Peste vieţi curate umbre-am aruncat...
Dacă sunt aici numai ochii mei,
Nu vreau să ascund focul din ei...
Singuri am trădat şi moartea lumii-n-noi.
Trei priviri ascunse, toate sunt acum... două.
Norii apar şi roşul curge-n ape adânci,
Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ...
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!
Simte-acum şi tu, vântul ca un foc,
Şterge lacrimi vii de pe chipul mort.
Nimeni nu mai simte viaţa ca un dar,
Raiul e în lume, noi suntem în iad... Da!
Trooper - Verset Uitat / Forgotten Verse Lyrics
Trooper - Verset Uitat / Forgotten Verse Lyrics
We currently do not have these lyrics.
If you would like to submit them, please use the form below.
We currently do not have these lyrics.
If you would like to submit them, please use the form below.
Norii apar şi roşul curge-n ape adânci,
Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ...
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!
Minte-mă din nou, spune-mi că exişti,
Cere-mi să îţi dau tot ce-am clădit!
Zece sunt uitate, zece-am inventat,
Peste vieţi curate umbre-am aruncat...
Dacă sunt aici numai ochii mei,
Nu vreau să ascund focul din ei...
Singuri am trădat şi moartea lumii-n-noi.
Trei priviri ascunse, toate sunt acum... două.
Norii apar şi roşul curge-n ape adânci,
Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ...
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!
Simte-acum şi tu, vântul ca un foc,
Şterge lacrimi vii de pe chipul mort.
Nimeni nu mai simte viaţa ca un dar,
Raiul e în lume, noi suntem în iad... Da!
Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ...
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!
Minte-mă din nou, spune-mi că exişti,
Cere-mi să îţi dau tot ce-am clădit!
Zece sunt uitate, zece-am inventat,
Peste vieţi curate umbre-am aruncat...
Dacă sunt aici numai ochii mei,
Nu vreau să ascund focul din ei...
Singuri am trădat şi moartea lumii-n-noi.
Trei priviri ascunse, toate sunt acum... două.
Norii apar şi roşul curge-n ape adânci,
Se crapă munţi şi suflete sunt în pământ...
Doar durerea te poate trimite din nou,
La început, când cerul prea mult a tăcut!
Simte-acum şi tu, vântul ca un foc,
Şterge lacrimi vii de pe chipul mort.
Nimeni nu mai simte viaţa ca un dar,
Raiul e în lume, noi suntem în iad... Da!